Categorie: PR

(C) Foto: www.walldevil.com
15
Iul2017

Lecții de PR învățate din Suits

Suits este unul dintre serialele care m-au motivat de-a lungul timpului și pe care l-am preferat în detrimentul multor evenimente de PR din România. Chiar dacă este vorba despre caractere fictive, Suits prezintă multe situații cu care ne confruntăm în activitatea de business, multe dintre ele legate de ceea ce înseamnă PR-ul.

După ce am văzut Suits și revăzut de câteva ori unele episoade, m-am gândit că pot enumera câteva dintre aspectele pe care le-am reținut și care cred că pot fi integrate cu succes într-o strategie de business, fie ea de atragere a noilor clienților sau de construire a unei imagini.

  1. Primul lucru de care orice „om de PR„ are nevoie este să învețe să citească/cunoască oamenii.

I don’t play the odds, I play the man.

Harvey este, pe lângă un bun avocat, și un bun jucător de poker, ceea ce l-a ajutat mult în citirea oamenilor. Indiferent cât de stăpân pe sine este managerul unei companii, există semnale minuscule pe care acesta le transmite și pe care le putem folosi în avantajul nostru.

În PR avem nevoie de persuasiune și carismă, iar pentru a crea conexiuni arta citirii oamenilor ne poate fi de un real folos. Așadar, învață limbajul trupului, învață să citești oameni, comportamente și abordează diferit clienții.

2. Fii neconvențional! – Unul dintre personajele cu aspirații de a deveni un bun avocat este Rachel Zane. Rachel a dat dovadă de curaj, după ce pactul cu Louis pentru plata scolarizării ei a căzut. Ea a făcut întotdeauna mai mult, și-a pregătit toate dosarele cazurilor pe care le-a câștigat și a reușit să o coopteze de partea ei pe Jessica Pearson, partenerul companiei. Aceasta din urmă a decis să investească în educația lui Rachel.

Consultanții în comunicare/PR trebuie să fie deschiși la alte modalități pentru a face lucrurile. Adaptabilitate, flexibilitate, dorința de a cunoaște mai mult sunt atribute pe care aceștia trebuie să le cultive. Rachel dă dovadă de toate acestea și m-a inspirat întotdeauna să fac lucrurile și mai bine.

3. Studiază continuu, învață, cunoaște-ți concurența! Nu sunt niște noutăți pentru nimeni din domeniul comunicării sau pentru orice manager de companie. Cu toate acestea, uităm adeseori să ne dăm un pas în spate și să analizăm unde ne aflăm, ce putem îmbunătăți, ce fac ceilalți din piața pe care activăm, dar și ce fac cei de pe piețele partenerilor pe care îi reprezentăm.

4. ‘Don’t raise your voice, improve your argument.’

Abilitățile de negociere sunt parte integrată a relațiilor publice, deoarece avem în permanență contact cu oamenii. Cu jurnaliștii, cu partenerii agenției, cu toți cei care ne ajută în derularea proiectelor avem discuții care se pot transforma în adevărate lupte de idei. Diplomația este cheia. Un partener trebuie să aibă încredere în ideile, opiniile și justificările tale, dar acestea trebuie prezentate cu tact și susținute cu fapte și exemple.

Acestea sunt câteva dintre lecțiile de PR învățate din Suits, dar cu siguranță sunt mult mai multe. Urmărește serialul, chiar merită!

Powered by Calculate Your BMI