Etichetă: content marketing

content marketing agentie media enTourage
28
Dec2017

2018 în comunicare: Content Marketing este aici și este de neoprit

Content marketing-ul sau, pe românește, marketing-ul prin conținut reprezintă un atu important al brandurilor, atunci când aleg să îl includă în strategiile de business. Am putea spune că, în 2018, content marketing vor fi cuvintele de bază ale oricărui marketer și specialist al unei agenții de media și PR.

Marketing-ul prin conținut se bazează pe crearea și distribuția de conținut valoros, relevant și consistent, pentru a atrage și a reține o audiență, dar și pentru a genera acțiuni din partea consumatorilor.

Un studiu realizat de Content Marketing Institute relevă faptul că 75% dintre marketeri își vor crește investițiile în content marketing în anul ce urmează. În ceea ce privește eficiența canalelor alese pentru a distribui conținut, blogurile, site-urile și rețelele sociale se află pe primele locuri. Așa că, în 2018, identificați cele mai potrivite platforme pentru crearea și distribuirea conținutului dumneavoastră!

Două tipuri de conținut recomandate în 2018

Anul 2018 va fi anul în care vom observa o creștere importantă pe segmentul de conținut video, astfel că o adaptare la noul peisaj este crucială, dacă doriți să vă mențineți poziția într-o piață competitivă. Nu trebuie să așteptați să dețineți cea mai bună cameră video de pe piață, ci trebuie să începeți să creați conținut cu ceea ce aveți, chiar și cu un smartphone. În zilele noastre, acestea oferă o calitate a imaginii foarte bună, pentru a putea fi integrate în realizarea obiectivelor companiei.

În ce privește tipul de conținut video pe care îl puteți aborda, cele mai apreciate sunt video-urile educaționale, inspiraționale și cele de divertisment.

În 2018, încetați să vorbiți despre brandul dumneavoastră pe orice canal, ci încercați să creați conținut dezirabil, cu care consumatorii își doresc să interacționeze.

Pe lângă conținutul video, segmentul advertorialelor informative va reprezenta un procent însemnat din content marketing. Prin acestea, brandurile reușesc să dezbată teme importante pentru publicul lor țintă, dar o vor face diferit în funcție de blogul/site-ul pe care îl aleg.

De exemplu, în 2017, enTourage a realizat o companie media integrată (online și offline) pentru brandul Sanytol. În ce privește partea de online, ne-am folosit de platforma noastră Active Brands (platforma integrează peste 40 de site-uri de sănătate/lifestyle/sport) prin intermediul căreia am creat conținut unic pe 17 site-uri și bloguri al căror public se potrivea cel mai bine cu publicul Sanytol. Ținem cont în campaniile noastre de tipologia brandului, de tipul de conținut care se dorește a fi distribuit, de obiectivele brandului, dar și de schimbările care au loc în mediul online (de exemplu: schimbările aduse de Google în algoritmii de indexare a conținutului). Detalii despre platforma Active Brands și cum o puteți integra în comunicarea brandului dumneavoastră, puteți afla scriindu-ne pe office@entourage.com.ro.

În 2018, acest tip de conținut va reprezenta un loc mult mai important pe harta strategiei de marketing, în detrimentul comunicatelor de presă clasice.

Pentru a crea o strategie de conținut eficientă, țineți cont de nevoile organizației pentru anul 2018. Elementele care vor apărea într-o strategie de content marketing sunt, între altele, obiectivele companiei,  acțiunile propriu zise, cine se va ocupa de implementarea acțiunilor, cum veți măsura rezultatele. Un 2018 plin de inspirație vă dorim!

Project Categories