Una dintre industriile cele mai afectate de Covid19 este turismul, alături de domeniile asociate acestuia. Coronavirus a oprit complet activitatea turistică chiar în clipa în care se afla în linie dreaptă spre primul moment al anului cu însemnătate pentru industrie: sărbătorile pascale (la care aș adăuga și vacanța de 1 mai).
Pierderile în turism sunt de zeci de milioane de euro, hotelurile sunt închise, avioanele stau la sol, multe restaurante și obiective turistice sunt închise. În plus, teama s-a înfiripat ușor, dar sigur.
În contextul actual, să te gândești la marketing turistic pare aberant. Situația este cu adevărat complicată și nu are manual de instrucțiuni. Dar managerii de marketing din turism nu pot rămâne paralizați de teamă și avem exemple de branduri, de oficii de turism care își continuă activitatea de marketing fără a părea profitori.
Spre exemplu, Oficiul pentru Turism al Portugaliei a lansat o campanie prin care invită oamenii să rămână acasă, să se oprească și să se îndrepte către sinele lor, pentru că acum este timpul perfect să nu viziteze nimic. Este timp pentru visare, de acasă, căci destinația preferată va fi acolo și când criza pandemică va trece.
Clipul video transmite empatie, folosește un ton calm, îndeamnă la alegeri potrivite pentru aceste zile, la păstrarea speranței. Oficiul pentru Turism al Portugaliei și-a adaptat sloganul folosit în mediul online, din „Can’t skip Portugal„ în „Can’t skip Hope„.
Aș putea spune cu certitudine că marketing-ul turistic trebuie făcut zilele acestea, atât timp cât este făcut în mod conștient, cât timp se acordă atenție mesajelor transmise și nevoilor consumatorilor. Nu putem minimiza momentul sau invita la deplasare în perioada de criză pandemică.
Citește și: Comunicare în vremea pandemiei
Comunicarea în domeniul turistic trebuie să meargă acum contra ADN-ului marketing-ului turistic. Chiar și în absența campaniilor obișnuite, există o varietate de tehnici prin care brandurile din turism pot rămâne „top of mind„.
Visit Estonia a câștigat atenție cu o campanie de socializare pe Facebook și Twitter, făcând ceva ce nu ar face în mod normal: a transmis comunității să nu viziteze țara, folosind hashtag-ul provocator #staythefuckhome, de altfel foarte popular în această perioadă.
Noi toți trebuie să ne gândim și la ce va urma după această perioadă, altfel am lua-o cu toții razna. Deci optimisul pentru zile mai bune, pentru descoperiri poate fi exploatat printr-o serie de mesaje de comunicare în turism.
Discover Puerto Rico are un mesaj inspirațional: menține visul în viață. Ei au postat pe paginile lor de socializare mesajul:
Don’t we all wish we could look outside our window to this view today? Traveling does the good, even if it’s daydreaming about your next #PuertoRican #vacation. In times like these, we hope this view can give you the peace of mind that your heart desires.
Sunt trei exemple care pot inspira managerii de marketing. Aceștia pot construi mesaje în perioada de criză pandemică, atât timp cât își cunosc comunitatea, cât sunt la curent cu toate politicile companiei pe care o reprezintă și cât își adaptează tonul în comunicare.
Comenteaza